Structura SEO a unui site de prezentare
Cum se construiește arhitectura unui site de prezentare ca să fie găsit: ierarhie pe trei niveluri, o pagină pe intenție, interlinking și date structurate.

Structura SEO a unui site de prezentare nu are aproape nimic de-a face cu cuvintele-cheie. Are de-a face cu felul în care e împărțită informația: câte pagini există, ce conține fiecare, la ce adresă stă și cum sunt legate între ele. Aceste decizii se iau în primele zile ale proiectului, înainte să existe un singur pixel de design, și sunt cele mai greu de schimbat ulterior.
Un site cu texte mediocre și structură bună se poate clasa. Un site cu texte excelente înghesuite într-o singură pagină „Servicii” nu poate, oricât ai optimiza. Articolul ăsta explică de ce, și cum arată alternativa — cu diagrama arhitecturii reale a acestui site, deciziile luate și motivele din spatele lor.
Cuprins
- Ce înseamnă structură SEO și de ce nu e despre cuvinte-cheie
- Arhitectura pe trei niveluri
- Câte pagini trebuie să aibă un site de prezentare ca să apară în Google
- O pagină, o intenție de căutare
- Adrese: reguli și ce nu se schimbă niciodată
- Ierarhia de titluri
- Interlinking: cum trimiți autoritate spre paginile care aduc bani
- Date structurate
- Sitemap, robots.txt și canonical
- Paginile de categorie: cel mai des ratat câștig
- Cum crește structura fără să se strice
- Cele opt greșeli de structură
- Studiu de caz: arhitectura digital-art.ro
Ce înseamnă structură SEO și de ce nu e despre cuvinte-cheie
Google nu clasează site-uri. Clasează pagini. Fiecare pagină concurează separat, pentru propria ei întrebare, cu paginile altor site-uri care răspund la aceeași întrebare.
Din asta decurge tot ce urmează. Dacă ai zece servicii descrise în zece paragrafe pe o singură pagină, ai o pagină care încearcă să răspundă la zece întrebări diferite. Va pierde în fața a zece pagini, fiecare dedicată uneia singure — pentru că fiecare dintre acelea are titlu propriu, adresă proprie și un text întreg pe subiect.
Ce face structura, concret
- Decide ce poate fi găsit. O informație care nu are propria pagină nu are cum să apară în rezultate pentru propria ei căutare.
- Distribuie autoritatea. Legăturile interne conduc credibilitatea acumulată de site spre paginile care contează.
- Definește claritatea. Un site cu ierarhie previzibilă e mai ușor de parcurs și de indexat.
De ce e ireversibilă
Structura se materializează în adrese. Schimbarea unei adrese înseamnă redirecționare, reindexare și o perioadă de instabilitate. Schimbarea a o sută de adrese înseamnă un proiect în sine, cu risc real de pierdere de poziții. De aceea structura se gândește o dată, la început, și nu se atinge.
Arhitectura pe trei niveluri
Modelul care funcționează pentru aproape orice firmă de servicii:
Nivel 1 / Acasă
Nivel 2 /servicii/ Pagina-umbrelă
Nivel 3 /servicii/<serviciu>/ O pagină per serviciu
Nivelul 1 e cartea de vizită. Nu concurează pe termeni de serviciu — concurează pe numele firmei și să trimită vizitatorul mai departe repede.
Nivelul 2 e o pagină reală, nu un meniu. Explică ce faci ca ansamblu și linkuiește fiecare serviciu cu o ancoră descriptivă. Se poate clasa pe termeni generali.
Nivelul 3 e locul unde se câștigă bani. Fiecare pagină are un titlu, o adresă și un text dedicate unui singur serviciu.
Regula celor trei clicuri
Nicio pagină importantă nu trebuie să fie la mai mult de trei clicuri de pagina de start. Nu pentru că un robot ar obosi, ci pentru că adâncimea reflectă importanța: ce e îngropat la nivelul cinci e tratat ca marginal.
Ce nu intră în ierarhie
Paginile legale, harta site-ului, declarația de accesibilitate. Sunt necesare, se leagă din subsol și nu concurează pentru nimic.
Câte pagini trebuie să aibă un site de prezentare ca să apară în Google
Nu există un număr minim. Există o regulă: o pagină pentru fiecare lucru pe care cineva l-ar căuta separat. Pentru o firmă cu șase servicii, asta înseamnă în jur de 12–15 pagini: acasă, despre, umbrela de servicii, șase pagini de serviciu, portofoliu, întrebări frecvente, contact și paginile legale. Mai puține pagini nu înseamnă un site mai curat, înseamnă mai puține uși de intrare.
Numărul contează mai puțin decât distincția
Douăzeci de pagini care spun aproximativ același lucru sunt mai rele decât opt pagini distincte. Conținutul aproape-duplicat își fură singur pozițiile — Google alege una dintre ele și pe restul le ignoră.
Testul: dacă nu poți scrie 400 de cuvinte utile și diferite pentru o pagină nouă, acea pagină nu trebuie să existe. Fă-o o secțiune într-o pagină existentă.
O pagină, o intenție de căutare
Cea mai încălcată regulă din tot articolul.
Intenția de căutare e ce vrea de fapt omul care tastează. Aceleași cuvinte, intenții diferite:
| Ce caută | Ce vrea | Ce pagină îi răspunde |
|---|---|---|
| „creare site de prezentare” | să afle ce presupune și cine face | pagină de serviciu |
| „cât costă un site de prezentare” | un interval de preț | articol |
| „exemple site de prezentare” | să vadă lucrări | portofoliu |
| „structura seo site de prezentare” | să învețe cum se face | articol |
| „agenție web design Constanța” | pe cine sună | pagină locală sau contact |
Cinci intenții, cinci pagini. O singură pagină care încearcă să le acopere pe toate nu răspunde bine la niciuna.
Cum verifici
Caută termenul în Google și uită-te la ce e deja în primele cinci rezultate. Dacă sunt pagini de serviciu, intenția e comercială. Dacă sunt articole, e informațională. Dacă e o listă cu poze, e vizuală. Construiește tipul de pagină care e deja acolo — Google a stabilit deja ce așteaptă oamenii.
Adrese: reguli și ce nu se schimbă niciodată
| Regulă | Da | Nu |
|---|---|---|
| Cuvinte reale, nu identificatori | /servicii/magazin-online/ |
/pagina?id=277 |
| Fără diacritice | /servicii/identitate-vizuala/ |
/servicii/identitate-vizuală/ |
| Cratime, nu underscore | /creare-site-de-prezentare/ |
/creare_site_de_prezentare/ |
| Scurt, fără cuvinte de umplutură | /despre-noi/ |
/pagina-despre-noi-si-echipa/ |
| Ierarhia vizibilă în adresă | /servicii/packaging/ |
/packaging/ |
| Litere mici, întotdeauna | /portofoliu/ |
/Portofoliu/ |
Regula de aur
O adresă publicată nu se schimbă. Nici pentru că e urâtă, nici pentru că ai găsit un cuvânt-cheie mai bun, nici pentru că ai schimbat platforma.
Când am refăcut acest site, am păstrat 155 de adrese de proiecte care arată /portfolio-items/<slug>/. E o adresă moștenită de la un șablon WordPress, nu una pe care am ales-o. Dar sunt 155 de adrese indexate de ani de zile, iar redenumirea lor ar fi însemnat 155 de redirecționări pentru un câștig pe care niciun vizitator nu l-ar fi observat. Au rămas exact cum erau.
Când o schimbare e inevitabilă, se face o redirecționare permanentă 301, de la adresa veche la cea nouă, într-un singur pas. Nu în lanț.
Ierarhia de titluri
Titlurile dintr-o pagină formează un cuprins. Trebuie citit ca un cuprins.
H1 Creare site de prezentare ← unul singur, pe fiecare pagină
H2 Ce include un site de prezentare
H3 Structura de bază
H3 Conținutul
H2 Cum lucrăm
H2 Cât durează
Cele trei greșeli obișnuite
- Mai multe H1. Un cuprins nu are două titluri principale.
- Titluri sărite — un H1 urmat direct de un H3. Cel mai frecvent defect al site-urilor construite cu editoare vizuale, care aleg nivelul după cât de mare arată textul.
- Titluri folosite ca decor. Dacă un text e titlu doar ca să fie mai mare, nu e titlu; e text cu altă mărime.
Regula practică: alege nivelul după poziția în ierarhie, nu după dimensiunea dorită. Mărimea o dai din stiluri.
Un H2 formulat ca întrebare
Căutările s-au lungit — media unei interogări scrise a ajuns la aproximativ 11 cuvinte, față de 3–4 acum câțiva ani (evergreen.media(se deschide într-o filă nouă)). Un titlu formulat ca întrebare completă, urmat imediat de un răspuns de 40–60 de cuvinte, e formatul pe care motoarele îl extrag cel mai ușor.
Interlinking: cum trimiți autoritate spre paginile care aduc bani
Legăturile interne sunt singurul factor de clasare pe care îl controlezi complet.
Cum funcționează
Fiecare pagină are o cantitate de credibilitate. O parte din ea trece mai departe prin fiecare link. O pagină spre care duc multe legături interne primește un semnal clar: asta contează.
Trei reguli
1. Ancora descrie destinația. Nu „clic aici” sau „mai multe”. Textul din link e o descriere a paginii țintă: creare site de prezentare.
2. Fiecare articol are o pagină-țintă principală. Un articol care linkuiește șapte pagini de serviciu nu ajută niciuna. Alege una, leag-o cu ancoră exactă în prima treime a textului, și adaugă cel mult două-trei legături spre articole înrudite.
3. Legăturile merg în ambele sensuri. Când publici un articol nou, adaugă o legătură spre el în articolele mai vechi pe același subiect. Ăsta e pasul pe care îl uită toată lumea, și e cel care transformă articole izolate într-un grup coerent.
Structura pe grupuri tematice
pagina de serviciu ←── articol 1
↑ ↑ ↑ ↕
articol 2 │ articol 4 ←→ articol 3
Articolele se leagă între ele și toate trimit spre aceeași pagină comercială. Grupul se comportă, pentru un motor de căutare, ca un singur bloc de autoritate pe un subiect.
Date structurate
Datele structurate sunt un rezumat scris pentru mașini, în JSON-LD, care spune explicit ce e pe pagină. Nu schimbă ce vede vizitatorul. Schimbă cum poate arăta rezultatul în căutare.
| Tip | Unde se pune | Ce aduce |
|---|---|---|
Organization / ProfessionalService |
pe tot site-ul | identifică firma ca entitate: nume, CUI, telefon, adresă |
BreadcrumbList |
pe orice pagină sub rădăcină | afișează calea în rezultat, în loc de adresa brută |
Service |
fiecare pagină de serviciu | leagă serviciul de furnizor |
FAQPage |
pagina de întrebări frecvente | poate ocupa spațiu suplimentar în rezultate |
BlogPosting |
fiecare articol | autor, dată, imagine |
WebSite |
pagina de start | numele site-ului |
CreativeWork |
fiecare proiect din portofoliu | descrie lucrarea |
FAQPage are cel mai bun raport efort–rezultat dintre toate: dacă ai deja o pagină de întrebări frecvente, marcarea ei e o lucrare de o oră.
Atenție: datele structurate trebuie să descrie ce e efectiv pe pagină. Marcarea unor întrebări care nu apar în conținut e o încălcare a regulilor și se sancționează.
Sitemap, robots.txt și canonical
Trei fișiere mici care se strică des.
sitemap.xml — lista completă a adreselor pe care vrei să le indexeze, cu data ultimei modificări. Se generează automat la fiecare build; o listă întreținută manual devine greșită în două luni.
robots.txt — spune ce nu trebuie parcurs și indică sitemap-ul. Cea mai frecventă problemă e moștenirea: reguli rămase de la o platformă veche care blochează în continuare directoare inexistente.
canonical — pe fiecare pagină, o etichetă care declară care e adresa oficială. Rezolvă situația în care același conținut e accesibil la mai multe adrese: cu și fără www, cu și fără / la final, cu parametri de urmărire. Fără canonical, acestea concurează între ele.
Paginile de categorie: cel mai des ratat câștig
Orice site care are o colecție — portofoliu, produse, proiecte, servicii pe domenii — are nevoie de pagini de categorie reale, cu adresă proprie.
Ce se întâmplă fără ele
Ai o listă cu 150 de proiecte și un filtru care se aplică în pagină, prin JavaScript. Adresa nu se schimbă când filtrezi. Pentru un motor de căutare, există o singură pagină: lista completă.
Rezultatul: nu ai nimic care să concureze pe termeni de categorie. Ai pagini pentru fiecare proiect în parte și o pagină pentru tot. Între ele, nimic.
Ce se schimbă cu ele
O pagină de categorie:
- Are adresă proprie, deci poate fi indexată și clasată.
- Poate avea text introductiv propriu despre acel tip de lucrare.
- Devine un nod intermediar care distribuie autoritate: pagina de start → categoria → proiectul. Fără ea, autoritatea se împrăștie egal spre 150 de pagini.
- Reduce adâncimea: fiecare proiect ajunge la două clicuri de pagina de start, nu la trei sau patru.
Cum se construiesc corect
Filtrul rămâne, dar ca îmbunătățire, nu ca mecanism principal. Categoriile sunt adrese reale care funcționează fără JavaScript; filtrul din pagină e comoditate pentru vizitator.
Fiecare categorie primește 150–300 de cuvinte proprii, nu doar o listă. Fără text, pagina e o listă de legături și nu are cu ce concura.
Nu crea categorii goale. O categorie cu două elemente e o pagină subțire care concurează cu propriile ei elemente. Sub cinci-șase intrări, nu merită o pagină separată.
Cum crește structura fără să se strice
Un site bine structurat la lansare se poate degrada în doi ani. Se întâmplă prin acumulare de decizii mici.
Regula paginilor noi
Înainte de a adăuga o pagină, trei întrebări:
- Există o intenție de căutare distinctă pentru ea? Dacă nu, e o secțiune într-o pagină existentă.
- Pot scrie 400 de cuvinte utile și diferite? Dacă nu, aceeași concluzie.
- Unde se leagă în ierarhie? O pagină la care nu duce nicio legătură din navigație e o pagină orfană.
Semnele că structura se degradează
- Meniul are peste opt intrări de același nivel.
- Există două pagini care ar putea răspunde la aceeași căutare.
- Ai pagini la care se ajunge doar prin căutare internă.
- Adăugarea unei pagini noi cere o decizie despre unde o pui.
- Ai categorii cu o singură intrare.
Revizuirea anuală
O dată pe an, listează toate adresele site-ului alături de afișările din Search Console. Vei găsi trei categorii:
| Ce găsești | Ce faci |
|---|---|
| Pagini cu afișări și fără clicuri | rescrie titlul și descrierea |
| Pagini fără afișări deloc | verifică indexarea; poate lipsesc legături interne |
| Pagini care se canibalizează | unește-le, cu redirecționare 301 de la cea slabă |
Ultima e cea mai valoroasă. Două pagini mediocre pe același subiect, unite într-una bună, urcă aproape întotdeauna.
Cele opt greșeli de structură
- O singură pagină „Servicii” cu tot ce faci, în paragrafe.
- Pagini duplicate create pentru variații de cuvinte-cheie: „creare site” și „realizare site” ca pagini separate, cu același conținut. Se canibalizează.
- Filtre care produc adrese cu parametri, indexabile, cu conținut aproape identic. Se rezolvă cu canonical.
- Blogul pe alt domeniu sau pe un subdomeniu. Autoritatea nu se transferă la fel; blogul stă la
/blog/, pe același domeniu. - Adâncime excesivă — pagini la cinci niveluri sub rădăcină.
- Pagini orfane, la care nu duce nicio legătură internă.
- Meniu construit după organigrama firmei, nu după cum caută clienții. Un client caută „montaj”, nu „Departamentul Tehnic”.
- Adrese schimbate pentru că cineva a găsit un cuvânt-cheie mai bun.
Studiu de caz: arhitectura digital-art.ro
Structura acestui site, cu deciziile din spate:
/ Acasă
/despre-noi/ Despre noi
/servicii/ Umbrela de servicii
/servicii/creare-site-de-prezentare/ ┐
/servicii/magazin-online/ │
/servicii/aplicatii-web-…/ │
/servicii/inregistrare-domenii/ │ 10 pagini de serviciu,
/servicii/web-hosting/ │ una pentru fiecare
/servicii/amazon-branding/ │ intenție de căutare
/servicii/identitate-vizuala/ │
/servicii/manual-de-identitate/ │
/servicii/packaging/ │
/servicii/productie-publicitara/ ┘
/portofoliu/ Index, 155 de proiecte
/portofoliu/webdesign-magazine-online/ 94 de proiecte
/portofoliu/branding-identitate/ 61 de proiecte
/portfolio-items/<slug>/ 155 de pagini — adrese nemodificate
/blog/ Index articole
/<slug-articol>/ articolele
/intrebari-frecvente/ 14 întrebări, marcate FAQPage
/contact/
Cele patru decizii care contează
1. Zece pagini de serviciu, nu una. Fiecare are titlu, descriere și adresă proprii. Zece șanse de clasare în loc de una.
2. Două pagini de categorie pentru portofoliu. Existau 94 și 61 de proiecte în două categorii, fără nicio pagină care să le adune. Sunt acum două adrese reale, indexabile, care se pot clasa pe termeni de categorie — și două noduri suplimentare care distribuie autoritate spre proiecte.
3. Blogul la /blog/, nu la /category/blog/. Adresa veche era o arhivă de taxonomie folosită ca destinație de meniu. A devenit o pagină reală, cu redirecționare 301 de la cea veche.
4. Cele 155 de adrese de proiect au rămas neatinse, deși nu ne plac. Sunt conținutul cel mai profund indexat al site-ului. Prima regulă a structurii e să nu strici ce funcționează.
Structura se stabilește la începutul proiectului și se plătește o singură dată. Refăcută pe un site existent, costă de câteva ori mai mult și vine cu risc de pierdere de poziții.
Dacă vrei să știi cum stă site-ul tău acum, scrie-ne — ne uităm peste arhitectură și îți spunem ce se poate repara fără reconstrucție. Vezi și ce include un proiect de creare site de prezentare.
Citește mai departe: Core Web Vitals explicat pentru antreprenori și Cum am migrat un site fără să pierdem poziții.












